Pagina Cronicarului

Când am dat de acest volum pe BookDepository mi-am spus că este prea frumos ca să fie adevărat. Sunt multe sub-genuri ale SF-ului pe care le devorez fără prea multe comentarii dar space-opera-ul este unul dintre preferatele mele. Iar până acum nu am încercat această delicatesă în porții așa de mici (sunt 18 povestiri în doar vreo 640 de pagini). Așa că m-am aruncat în brațele necunoscutului și m-am pus pe citit.

Prima impresie cu care am rămas a fost aceea că se prea se potrivește space-opera-ul cu spațiul restrâns. Este adevărat că nu pot cere de la fiecare autor (și de altfel nici nu am timpul necesar să citesc) o duzină de cărți (precum seria Honor Harrington – pe care am devorat-o ce-i drept). Dar aproape fiecare povestire m-a impresionat prea puțin ca să-mi doresc o lectură mai de anvergură.

Din fericire sunt povestiri care salvează colecția, preferata mea fiind The Emperor and the maula a lui Robert Silverberg. În rest, tot nu m-am înțeles bine cu Dan Simmons (care a încercat să mă impresioneze fără nici un spor cu dizertații despre Shakespeare pe post de unic argument în favoarea salvării rasei umane) și mi-am dat seama că lui Peter F. Hamilton nu i se potrivește de nici o formă ceva mai scurt de 2-4 volume.

Pentru fanii înrăiți ai space-opera acest volum este interesant. Fiind vorba de 18 universuri prinse într-un singur volum, este aproape imposibil de rezistat. Dar în afara acestui cerc destul de restrâns (cred eu), volumul poate fi lăsat pe rafturile virtuale ale BookDepository fără nici un fel de probleme.

În spatele celui mai bun serial TV pe care l-am văzut vreodată a fost această carte. Așa că atunci când am avut ocazia să pun mâna pe ea nu am putut rezista tentației. Rezultatul a fost că am devorat fără răsuflare povestea companiei E, o pregătire potrivită pentru vizitarea plajelor Normandiei.

Pentru cei care au vizionat serialul, cartea vine cu puține detalii în plus (dovada cea mai bună a calității ecranizării de care s-au ocupat Steven Spilberg și Tom Hanks). Surprinzător este modul în care este povestită experiența soldaților – din momentul în care s-au parașutat în Normandia până la finalul războiului care-i găsește la Kaprun / Zell Am See în Austria. Tonul lui Ambrose este incredibil de calm și aparent lipsit de exagerări, glorificări inutile sau dramatizări. Acest mod de expunere a istoriei a fost cu siguranță influențat enorm de cei care sunt eroii cărții – membrii companiei E în frunte cu extraordinarul Dick Winters. Ilustrarea cea mai bună a acestui mod de abordare al trecutului este o frază de la finalul cărții, o discuție între Mike Ranney și nepotul său – Bunicule, ai fost un erou în război? Nu. Dar am luptat într-o companie de eroi.

Cu toate că este un punct de vedere limitat asupra unui conflict de o complexitate enormă, cartea lui Ambrose este o lectură esențială în înțelegerea modului în care tinerii americani implicați în cel de-al doilea război mondial vedeau lucrurile – de la faptul că în acest caz era vorba numai de voluntari până la faptul că Europa era pur și simplu un continent din altă lume. Ambrose nu ascunde imperfecțiunile mașinăriei americane de război, gesturile extreme comise de americani sau greșelile făcute de toți cei implicați – de la generali până la soldații de rând. Dar în același timp privește lucrurile cu o detașare greu de înțeles în lumea de astăzi.

Deși sunt doar 66 de ani de la evenimentele povestite de Ambrose, universul zugrăvit de el este incredibil de departe de lumea noastră. Dar merită înțeles pentru că acei puști americani, aruncați un ocean depărtare de casă, au influențat  enorm într-un fel sau altul prezentul nostru.

Imediat după ce am terminat Altered Carbon am lecturat continuarea – Broken Angles cu intenția clară de a vedea dacă mi se confirmă părerea bună lăsată de primul roman al lui Morgan.

Acțiunea din Broken Angels se petrecere la 30 de ani depărtare de evenimentele din primul roman cu Takeshi Kovacs. Fostul soldat de elită s-a transformat într-un mercenar oarecare prins într-un război civil. În mijlocul unei perioade de recuperare Kovacs este recrutat de unul dintre colegii săi pentru o acțiune care se anunță foarte profitabilă – recuperarea unui artefact marțian descoperit chiar în mijlocul zonei de război.

Din acest moment m-am așteptat să am parte de aceiași explozie de acțiune ca în Carbon Modificat. Din nefericire am rămas cu așteptările. Față de primul roman, continuarea este dezamăgitoare. Fără o enigmă adevărată de rezolvat, captiv în fața unui artefact necunoscut, Takeshi nu este același personaj interesant. Morgan se încăpățânează să nu exploreze îndeajuns de mult lucrurile fascinante din jurul lui Kovacs (fără să vă stric plăcerea lecturii trebuie să spun că autorul se învârte în jurul unei nave interesante cu mult prea mult timp). Drept rezultat nu pot să recomand Broken Angels decât celor care au rămas foarte plăcut impresionați de Altered Carbon. Rămâne de văzut cum este ultimul volum din trilogie.

Suntem în a o mie doua noapte arabă. Aceasta a fost propoziția care m-a făcut să iau cartea lui Naghib Mahfuz și să o citesc pe nerăsuflate. Scriitorul egiptean folosește într-un mod extrem de atrăgător fundalul poveștilor din O mie și una de nopți și țese o poveste captivantă.

În primele pagini ne (re)întâlnim cu Șeherazada și sultanul Șahriyar. Îi părăsim în grabă și coborâm în mahala. Acolo Sinbad se pregătește de plecare, șeicul Abdullah Al-Balkhi poartă discuții pline de înțelesuri ascunse cu doctorul mahalalei iar Sanaan Al-Jamali se trezește cu un ifrim care-i poruncește să comită o crimă. În universul întors pe dos de evenimentele în care și-au băgat coada ifrimii, Sanaan își găsește moartea iar prietenul său Jamasa eliberează în lume un al doilea ifrim. Împins de acesta o să-și găsească sfârșitul dar și drumul spre o nouă viață. Iar viețile noi ale lui Jamasa sunt firul comun pe care pot fi urmărite toate poveștile uimitoare care urmează.

S-ar putea spune că Mahfuz ascunde o poveste despre prezent în mantia unui basm. Dar depinde foarte mult de ochii cititorului să vadă în povești un lucru sau altul. Deși pot fi alegorii ale unui prezent plin de ură, avariție și cu puține povești cu final fericit, paginile cărții lui Mahfuz adăpostesc un basm. Doar că acesta nu este ideal și ascunde în paginile sale pilde de înțelepciune pentru viața de zi cu zi.

Cartea lui Mahfuz a fost o lectură extrem de plăcută pentru un final liniștit de săptămână. V-o recomand sub aceiași formă și consumată în același fel.

Pe 15 august 1945 prima înregistrare audio făcută de împăratului Japoniei anunța predarea necondiționată a Þării Soarelui Răsare. O tentativă de lovitură de stat încercase cu o zi înainte să oprească acest anunț. Câțiva ofițeri din armata imperială japoneză considerau că războiul trebuia să continue, predarea fiind o alternativă înacceptabilă. Pornind de la acest eveniment și de la întrebarea – ce s-ar fi întâmplat dacă lovitura de stat reușea, Robert Conroy își construiește romanul de istorie alternativă – 1945.

Folosindu-se de personalități istorice și de câteva personaje ficționale,  ajutat de o documentare extrem de meticuloasă, Conroy construiește un roman captivant despre invazia insulei Kyushu, prima parte a operațiunii Downfall. Scenariul folosit de el este detaliat având în vedere că a existat o planificare minuțioasă a acestei potențiale operațiuni.

Pentru cei pasionați de istorie și mai ales de istorie alternativă, romanul lui Conroy este o încântare. Îl recomand fără nici un fel de rezerve. Deja mă uit după restul de romane scrise de acest autor. S-ar putea să fie o lectură extrem de interesantă.