The Graveyard Book (Neil Gaiman)
Publicat la finalul lui 2008, ultimul roman al lui Neil Gaiman – The Graveyard Book (Cartea Cimiturului, traducerea lui Liviu Radu la Nemira) a reușit rapid să se umple de glorie (premiile Hugo și Locus 2009) și să atragă atenția Hollywood-ului (Neil Jordan lucrează la o adaptare). Cu o asemenea prezentare și fiind un fan al lui Gaiman aveam așteptări pe măsură de la The Graveyard Book.
Eroul poveștii este Nobody Owens, crescut de fantomele dintr-un cimitir în urma unui asasinat care-i răpește familia. Toți cei din cimitir au grija de Bod, pe care ajung să-l considere cu adevărat copilul lor. Iar dacă acest scenariu vă pare oarecum familiar este din cauza faptului că romanul lui Gaiman chiar este inspirat de Cartea Junglei a lui Rudyard Kipling.
Partea bună este că romanul este adorabil scris, povestirea este superbă și beneficiază de o imaginație debordantă. Tonul lui Gaiman reușește să transforme un loc de altfel oarecum sinistru în adevărata casă a lui Bod, singurul unde nimic și nimeni nu-i poate face rău. Partea mai puțin bună este faptul că foarte des am rămas cu impresia că sunt în același univers în care m-am mai plimbat alături de Gaiman și în Coraline. Nu pot să-mi explic această senzație dar registrul în care este scris The Graveyard Book m-a dus foarte des cu gândul la Coraline.
Gaiman a reușit din nou să mă impresioneze. Pur și simplu nu am putut să las din mână cartea până la final. Universul în care trăieste și crește Bod, întâmplările prin care trece pe drumul dintre copilărie și adolescență sunt captivante. Sunt tare curios cum suna cartea în lectura lui Gaiman și îmi pare rău că nu pot să mă bucur de ea la o vârstă mai fragedă. Pot doar să presupun cât de interesantă și de fascinantă este pentru publicul mai tânăr. Oricum o recomand și celor mai în vârstă. Niciodată nu e prea târziu pentru o escapadă în lumea magică a copilăriei.
