O mie și una de nopți și zile (Naghib Mahfuz)
Suntem în a o mie doua noapte arabă. Aceasta a fost propoziția care m-a făcut să iau cartea lui Naghib Mahfuz și să o citesc pe nerăsuflate. Scriitorul egiptean folosește într-un mod extrem de atrăgător fundalul poveștilor din O mie și una de nopți și țese o poveste captivantă.
În primele pagini ne (re)întâlnim cu Șeherazada și sultanul Șahriyar. Îi părăsim în grabă și coborâm în mahala. Acolo Sinbad se pregătește de plecare, șeicul Abdullah Al-Balkhi poartă discuții pline de înțelesuri ascunse cu doctorul mahalalei iar Sanaan Al-Jamali se trezește cu un ifrim care-i poruncește să comită o crimă. În universul întors pe dos de evenimentele în care și-au băgat coada ifrimii, Sanaan își găsește moartea iar prietenul său Jamasa eliberează în lume un al doilea ifrim. Împins de acesta o să-și găsească sfârșitul dar și drumul spre o nouă viață. Iar viețile noi ale lui Jamasa sunt firul comun pe care pot fi urmărite toate poveștile uimitoare care urmează.
S-ar putea spune că Mahfuz ascunde o poveste despre prezent în mantia unui basm. Dar depinde foarte mult de ochii cititorului să vadă în povești un lucru sau altul. Deși pot fi alegorii ale unui prezent plin de ură, avariție și cu puține povești cu final fericit, paginile cărții lui Mahfuz adăpostesc un basm. Doar că acesta nu este ideal și ascunde în paginile sale pilde de înțelepciune pentru viața de zi cu zi.
Cartea lui Mahfuz a fost o lectură extrem de plăcută pentru un final liniștit de săptămână. V-o recomand sub aceiași formă și consumată în același fel.
