I’m your man…
În seara aceasta un bătrânel fragil de 74 de ani a oferit o lecție de profesionalism și mi-a dovedit ce înseamnă un artist care se oferă publicului din tot sufletul. Leonard Cohen a cântat aproape 3 ore, a întârziat doar vreo un sfert de oră și și-a respectat publicul absolut ca la carte.
Păcat că o parte din publicul lui nu a putut să fie prompt (întârziații au intrat de zor mult timp după începerea concertului și nu a fost exclusiv vina organizatorilor) sau civilizat (în ciuda semnelor cu rugămintea de a nu se fuma în pauză ziceai că s-a pus de un mic și-o bere la cât de mult fum ieșea din public) sau răbdător (la primele picături de ploaie au fugit o grămadă de rozătoare sensibile la apă).
Dar ignorând minoritatea enervantă a publicului, pe scenă am avut norocul incredibil să văd un Leonard Cohen absolut incredibil. M-am bucurat de vocea lui superbă, de versurile sale și de muzicienii extraordinari care l-au însoțit. Am rămas incredibil de plăcut surprins de surorile Webb, două voci angelice cu un talent enorm (albumul lor poate fi ascultat online aici). Și asta nu înseamnă că restul formației a fost mai prejos.
Cohen este un magician aparte. Ascultat pe un stadion sau într-o cameră întunecată cu un pahar de whiskey si un trabuc, este pur si simplu un medicament imbatabil pentru rănile cele mai adânci sau cele mai ascunse.
