De ce am blog…
Ovidiu, din Grădina cu doi nuci a lansat o întrebare prin spațiul blogurilor românești la care aș vrea să răspund și eu – De ce am blog?
Ei bine, o să încep cu răspunsul simplu – pentru că mi se pare cea mai bună modalitate / platformă de publicare a ceea ce scriu. În același timp blog-ul mi-a permis să pătrund într-o comunitate interesantă, să descopăr oameni și idei și să-mi pun întrebări (uneori să-mi ofer răspunsuri).
Răspunsul mai lung ar fi o poveste. În urmă cu mai mult de șapte ani (incredibil cum trece timpul) am pătruns pentru prima dată în lumea comunicării digitale (sau într-un mod mai puțin poetic spus – mi-am cumpărat modemul de 14400 si am început să folosesc e-mailul). După e-mail au urmat într-un mod foarte natural listele de discuții (evident că lista pasionaților de SF a fost prioritară), s-a născut un club al pasionaților de SF (Althernaterra), una dintre primele reviste electronice de la noi – Althernaterra SF Magazine și astfel scrisul pentru mediile digitale a devenit pentru mine ca o a doua natură.
După dispariția Althernaterra SF Magazine, obișnuința și plăcerea scrisului m-au făcut să continui să scriu recenzii la cărțile pe care le citeam. Pentru că a scrie pentru tine însuți nu este tocmai ceva de dorit, recenziile au ajuns pe Pagina Cronicarului care nu era tocmai mediul de publicare pe care mi-l doream. WordPress-ul s-a dovedit a fi exact ceea ce căutam și iată-mă…
Dacă la început aveam de gând să folosesc noua Pagină a Cronicarului doar pentru recenzii de carte (eventual filme, seriale TV, etc.) mi-am dat seama că a avea un blog înseamnă mult mai mult de atât – și sincer nu am putut să rezist să nu folosesc această unealtă modernă gen Speaker’s Corner la adevăratul ei potențial.
Și dacă tot suntem la capitolul întrebări… Nu am să vă întreb de ce mă citiți (din nou optimistul din mine speră că sunteți măcar doi) ci doar am să vă mulțumesc pentru vizitele pe care le faceți prin paginile cronicarului.
December 3rd, 2006 at 23:25
dupa comentarii suntem macar eu si mike, deci doi ii ai asigurati
lumea te citeste pentru ca esti pe o nisa… nu-s multi care sa scrie despre carti.
December 3rd, 2006 at 23:50
multumesc mult ca ai raspuns.
Numai bine!
December 4th, 2006 at 00:00
Multzam mult Jen
Hugs!
December 4th, 2006 at 00:03
Dan,
Cum spuneam si pe blogul meu, ma numar si eu printre cititorii Cronicii timpului tau si sper ca tot mai multi sa te descopere pornind si de la Colectie – bloguri cultura – http://www.timsoft.ro/ro/rss.php/cat/23 .
Numai bine,
Carmen
December 4th, 2006 at 00:09
[...] Ne-au spus de ce: Alina Rotaru si eu aici, Rast, Carmen Holotescu, Florin Grozea, Constantin Cocioaba, Alex Brie, Catalin Tenita, Sorin, Mihaela Berneaga, Dan Radulescu, open list (multumesc!) [...]
December 8th, 2006 at 00:26
si inca un cititor
…am descoperit blogul intamplator acum 2 luni si de atunci il accesez mereu
…si pe Terry Pratchett (descoperit si citit k mai greu sa-l accesez pe saracu’om
) .Si m-am bucurat sa vad recenziile pt Vraciul si Eragon.