Scrisori pierdute…
Draga mea, ai ghinion. Sunt în toane bune. Cred că de vină este faptul că am scăpat pentru câteva ore din azilul de bătrâni-tineri în care m-ai ajutat să mă mut. Așa că o să discutăm foarte sincer despre moarte.
Să nu-ți faci vise. Nu am dor de ducă din cauza ta. Ba chiar îmi doresc să trăiesc cât mai mult datorită ție. S-ar putea să-mi ia ceva timp până îmi recapăt o urmă de încredere în ființele umane. Așa că am nevoie de foarte mult timp, o viață lungă. În plus, am ajuns la concluzia înțeleaptă că moartea nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Mai ales când ai certitudinea că nu ai șanse să devii mult-regretatul nimănui.
Spun asta pentru că mi se pare mult mai înfiorător să fiu hrănit cu paiul. Îmi este de-a dreptul groază de ideea de a fi captiv în trupul meu. Prefer să-mi joc șansele la ruletă rusească cu Sfântul Pavel. Nu vreau să rămân ultimul. Nu vreau să-mi plimb plosca cu urină pe ulițele doborâte de vreme ale Spitalului Militar. Nu vreau să-mi blestem zilele încercând să ajung la telecomandă și nici să mă uit la ceea ce mă înconjoară ca la magie. Pur și simplu nu vreau.
Dar m-am lungit… Vroiam doar să-ți recomand un specialist pentru data viitoare când vei mai umbla la frânele bolidului meu. Nu de alta, dar m-ai lăsat fără lichid de parbriz.
Să fii iubită cum meriți, vrăjitoareo!
November 2nd, 2008 at 20:49
de multe ori am auzit ca nu poti sa spui cum ai proceda pana nu esti pus in situatie si ca atunci cand ti se intampla sa ramai captiv in propriul corp ajungi sa pretuiesti viata. sper sa nu fie cazul sa ajung intr-o asemenea situatie si sa pot lua decizii eu pentru mine.
nicely put anyway. si imi place si ironia