O perioada a anului…
E acea perioadă a anului în care tot omul încearcă să fie mai bun, să ajungă mai repede la hypermarket, să-si aducă aminte de cei dragi, să se bage în fața oricărui fraier care merge cu viteza legală, să-și facă vise pentru anul ce vine, să mai taie încă un brad de dragul unei sărbători în care nu mai crede, să se bucure de iarnă, să se umple de uimire că nu mai este iarnă deși încălzirea globală nu e decât o tâmpenie din revistele alea lucioase și cu poze multe, să iubească mai mult, să urască tot ceea ce îi apare în cale…
Este acea perioadă în care mai sunt câțiva care-și aduc aminte de trecut și oferă o clipă de respect celor care și-au pierdut viața în urmă cu 17 ani… Nu pot decât să-i admir pe cei ca Andrei Roșca care mai au puterea să protesteze și să spună lucrurilor pe nume, dar eu nu pot… Nu pot pentru că atunci când aud cuvântul Revoluție eu aud de fapt lovitură de stat… pentru că atunci când încerc să-mi aduc aminte de ’89 nu pot spune decât că și acum mi se face rău la gândul mirosului de sânge năclăit din sala Muzeului Militar unde zac uniformele unora dintre cei uciși atunci… Pentru că sunt rânduri de marmură rece la intrarea în Aeroportul Henry Coanda care sunt băgate în seamă decât odată pe an, pentru că am schimbat o dictatură a unui megaloman pe o dictatură sălbatică a banului și tupeului fără limite și e păcat că a fost nevoie de vieți sacrificate pentru așa ceva…
Mai este acea perioadă a anului în care suntem forțați de modă să încercăm bilanțuri și să făurim gânduri calde despre anul ce vine. Optimiștii își spun în sinea lor că a fost un an bun și ceea ce are să vină o să fie și mai bun. Pesimiștii se îngrozesc de ceea ce viața le va mai scoate în cale pentru a le transforma fiecare zi într-un calvar și mai mare. Mai sunt aceia care au găsit un echilibru fragil de care se țin din toate puterile și care văd toată această nebunie a bilanțurilor, viselor și a anului nou decât ca un mic popas în drumul normal al vieții.
Și atunci ajungem la cel care scrie aceste rânduri… Ce cred eu? Știu că prea puțin contează, dar o voi spune totuși… Eu cred că trebuie să încercăm să fim buni oricând simțim nevoia de a fi răi, indiferent de perioada anului. Cred că trebuie să fim aproape și să oferim cadouri în fiecare zi (sau un pic mai rar că ne trezim că se învață rău) celor dragi, cred că se pot face cumpărături oricând și nu este sfârșitul lumii ci doar al unui an calendaristic. Cred că brazii sunt făcuți să ne bucure în inima pădurilor și că orice sărbătoare trebuie să înceapă din interior. Cred că istoria este condamnată să fie uitată dar uneori putem să-i dăm viață și putem să ne plătim datoria față de trecut foarte ușor. Cei născuți după 1989 sau chiar și cei care erau copii atunci nu au cum să înțeleagă anumite lucruri decât dacă le vor fi explicate de cei care le-au trăit. Atât timp cât a vorbi despre trecut este ceva ce facem numai odată pe an, acest trecut va rămâne mort și fără relevanță pentru prezent. Cred că anul viitor va fi la fel de prost sau de bun ca acesta și că orice va veni, vom merge mai departe fie că vrem, fie că nu vrem.
Cred că sunt un nenorocit de idealist și nu e nimic rău în asta din când în când… Cei care sunt ca mine mă înțeleg și mă compătimesc iar voi ceilalți știți că uneori mai mutăm câte un munte pe aici pe acolo și peisajul care rezultă nu face decât să vă bucure…
