Pagina Cronicarului

Încercând să ignor entuziasmul general și zâmbetele din jur, uitându-mă în oricare altă parte decât spre articolul superb al lui Mircea Cărtărescu și jucându-mă de-a avocatul diavolului vă voi spune următoarele – voi împărtășii cu voi, dragii mei cititori, cele mai ascunse și mai groaznice temeri pe care le am referitoare la minunata noastră aderare… și o să încep cu ceea ce este cel mai important – mâncarea (pentru că absolut totul trece prin stomac, nu?).

Draga mea UE… Mi-e frică că o să-mi iei jumările și cârnații de porc de casă cu tonele lor de colesterol (dar pe care-i ador), brânza mea de oaie, brânza mea de burduf și urda. Mi-e frică că o să faci să dispară micii de pe Dealul Negru, Brănești sau din alte părți și o sa mi-i ambalezi în pungi ca la Mac, o să-mi transformi colibele de lemn de pe marginea drumului în magazine de suveniruri din termopan, o să-mi tai cu bunăstarea adusă de tine și ultimii copaci din jurul Bucureștiului pentru a face loc proiectelor imobiliare și halelor pentru mici manufacturi. Mi-e frică scumpa mea Uniune că o sa vii cu unele dintre legile tale strâmbe, că o să crești exponențial birocrația, că o să dai din banii tăi tuturor șmecherilor care o să te prostească cu proiecte, că o să faci viața grea unora dintre cei mai amărâți dintre români (cel puțin la început), că o să te lași prostită de vulpoii și șacalii noștri. Mi-e de-a dreptul groază că mă vei obliga să ascult și să văd producții europene (care între noi fie vorba, mai au de muncă până să devină entertaiment adevărat… și ești de acord cu mine, nu?) de dimineață până seara. Mi-e groază că vei naște un nou tip de politician român, ciocoiul de Bruxelles care (bineînțeles) va suge sângele poporului și al Europei și nu va face decât să facă promisiuni și mai fantasmagorice decât cele pe care le auzirăm până acum…

Poate mă uit prea departe în viitor, dar mi-e frică că o să ne faci pe unii dintre noi să-și piardă locurile de muncă pentru că vom fi prea scumpi, mi-e frică că multinaționalele o să zboare de la noi spre țări mai calde precum stolurile de ciori toamna, că mulți o să te înțeleagă greșit și o să ceară în continuare prețuri exorbitante pentru absolut orice. Mi-e frică că o să ne iei tinerii să-i școlești la tine acasă și duși vor fi, mi-e frică că vei uita uneori să ne tratezi ca pe niște egali nu cetățeni europeni de mâna a doua, mi-e frică că va trece foarte mult timp până ne vei respecta (dar și până îți vom da motive să ne respecți).

Și cel mai frică îmi este draga mea Uniune, că nu o să reușești îndeajuns de repede să ne civilizezi și să ne protejezi de noi înșine. O să mai ne pierdem din păduri, o să se mai ridice vile prin parcuri naționale și monumente ale naturii, o să se mai fure și o să se mai distrugă de zor, o să mai fie sărăcie lucie și nenorociri și nu vei putea face nimic. Dar stai liniștită… mai bine mai târziu decât niciodată. Bine că ne-ai primit și sper să nu te dezamăgim.