Jun
16
2010
(la cererea publicului – urale, aplauze furtunoase, tuse seacă, o huiduială de gelozie)
Nu l-am ajuns (încă) pe Captain Slow (dacă nu sunteți fani Top Gear, nici nu are rost să citiți mai departe) așa că o să spun că pentru câteva ore am fost Private First Class Slow. Să vă explic – în urmă cu doi ani când eram mai neliniștit, am pornit la drum în căutarea șoselei perfecte găsite de nebunii de la Top Gear. După aceea, dezamăgit că nu mai am cum să-i copiez, m-am pus pe bocit căutat alte nebunii. Așa i-am găsit niște franțuji, de care vă voi povesti în cele ce urmează. Imediat cum i-am găsit, prompt și fără remușcări, am aruncat pe geam idea unui concediu liniștit cu manele și all-incluziv pe vreun mal obidit de Mediterană și cu biletul de avion BlueAir în dinți am pornit invazia Franței.

După o călătorie mai lungă (cu o aterizare și o decolare – în plus, nb pentru Clod) am reușit să pătrund în Franța. Din fericire nimeni nu mă aștepta să se predea. Sau de fapt… mă aștepta băietul de la Europcar care mi-a predat cea mai… masculină mașină din istorie – un Nissan Micra. Buburuzu’ avea să se dovedească un camarad de nădejde. Aproape că îmi este rușine de mine că nu am putut să privesc dincolo de capota lui urâtă cu spume și dincolo de farurile bulbucate de parcă era sufocat în permanență. Avea un suflet mare și m-a plimbat aproape 2000km. Și la un moment dat (mi-e rușine din nou – dar recunosc) chiar ne-am simțit bine pe drumurile superbe ale Picardiei.
Drumuri am tot văzut. Pentru că aeroportul este la Cucuieții-din-Vale, cazarea o aveam la Vășcăuții-din-Deal și ținta mea finală era de-a dreptul la Necuratu-n-Praznic. Așa că am făcut ce-mi place cel mai mult – am condus. Am condus pe unele dintre cele mai superbe și impecabile drumuri de țară de pe planetă (cred). Erau atât de superbe încât la un moment dat îmi venea să fac exact pe dos față de ce-mi arăta GPS-ul. De câteva ori (dar strict din neatenție) chiar așa am făcut. Dar tot am ajuns la punctul intermediar – cel mai obosit și mai jigărit Ibis pe care l-am văzut vreodată, ascuns într-un orășel fermecător – Essômes-sur-Marne.

După cazare și crucea de rigoare, am evacuat bagajul din Broscoiu’ Micro (să fie mai ușor și să meargă mai repede cu și mai puțin combustibil!) și am purces spre viitoarea mea oază de fericire, sursa de drog, plantația de gazolină-praf, rai motorizat și scump, circuitul de la La Ferté-Gaucher.
(va urma)
3 comments | tags: calatorie, drum, poze, top gear | posted in Călătorii, Fotografie
Aug
23
2009
Exact în urmă cu un an am plecat într-una dintre cele mai frumoase călătorii pe care le-am făcut până acum. În mod evident totul a pornit de la o nebunie și a rezultat tot o nebunie. V-am povestit pe larg și cu mult prea multe amănunte această plimbare în zece părți pe care le puteți găsi aici – 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10
Pentru cei care nu vor să citească așa de mult există o soluție. Am strâns pozele din respectiva aventură într-un album Picasa pe care-l puteți viziona aici. Sper să vă placă ce găsiți acolo în plus față de pozele din povestea propriu-zisă.
1 comment | tags: calatorie, nebunie | posted in Călătorii
Apr
6
2009
Într-un final au sosit rezultatele de la NG. Harta de mai jos sintetizează analiza ADN-ului meu trimis celor de la Proiectul Genographic. Nu a apărut nici un fel de surpriză. Până și strămoșii mei au fost un pic leneși și au mers pe calea cea mai scurtă dintre Africa și Europa. Dar la urma urmei la asta mă așteptam.
Cu siguranță că rezultatele sunt mai spectaculoase și mai interesante pentru cei care au un arbore genealogic mai complex. De aceea cred că asemenea teste sunt mai populare și mai eficiente pentru vecinii noștrii de peste ocean.

8 comments | tags: ADN, calatorie
Feb
13
2009
Povestea se lungește. Astăzi am verificat din nou pagina NG și am avut o surpriză neplăcută. Povestea pe scurt este următoarea – prima încercare de analiză a ADN-ului nu a dat rezultate. O nouă analiză va fi efectuată pe conținutul primului container. Dacă nici aceasta nu va avea rezultate se va trece la cel de-al doilea container. Traducerea fiind că mai am de așteptat cel puțin 2-3 săptămâni. Revin…
6 comments | tags: ADN, calatorie, istorie | posted in Călătorii
Feb
4
2009
Pagina cu rezultate de la National Geographic este destul de simplă. Deocamdată tot ce văd este o listă cu pași pe care i-a parcurs kitul trimis de mine spre ei. Sunt destul de clari – kit received, batch created, DNA isolation, DNA analysis. Pentru un tip familiarizat cu CSI sau măcar un serial de criminalistică sau SF nimic nu a depășit așteptările.
Numai că de câteva zile ADN-ul meu tot șade în dreptul unui status care-mi dă fiori – Quality control. Acum stau și mă întreb – oare este ADN-ul meu destul de bun încât să treacă de controlul calității? Și oare cum se poate schimba (în bine!) viața unui om al cărui ADN nu a trecut de acest pas?
PS. Îmi este clar că este vorba doar de pasul unde se verifică rezultatele. Dar reacția mea inițiala m-a făcut ulterior să zâmbesc. Atât de minore au ajuns problemele mele încât mă întreb ce mă fac cu un ADN care nu a trecut de cotrolul calității? În sfârșit mă depășește și propriul meu umor…
2 comments | tags: ADN, calatorie, istorie