Pagina Cronicarului

Hardcover-uri. Acestea sunt un format care îmi foarte drag dar și antipatic în același timp. Pe lângă faptul că sunt al naibii de scumpe, hardcover-urile sunt aproape imposibil de greu de citit. Nu are rost să vă povestesc cât de greu este de parcurs înainte de culcare muntele de hârtie și carton care formează Istoria Arabilor pe care o citesc acum. Dar mă lupt cu drag și spor cu acest format. Iar partea interesantă este că are și un verișor mai mic (un fel de mini-hardcover) – ultimul exemplu pe care l-am devorat fiind Toporași de martie.

Reviste. Deși sunt recomandate mai ales unui anumit loc unde ajungem cu toții zilnic (de mai mult sau mai puține ori, conform unor studii) eu parcurg revistele cam peste tot pe unde apuc. Am un nucleu mic dar puternic de lecturi din acest domeniu. Chiar dacă sunt exorbitat de scumpe multe dintre revistele din occident merită cu vârf și îndesat. Astfel în acest moment am pe birou The Economist și Newsweek. Alți candidați sunt TIME, Esquire, Wired, NG și extrem de rar GQ-ul american.

Internet. Eh… oare cum am trăi fără internet? Eu cred că am fi foarte OK dar e bine și cu el. Dar pentru că există și face parte zilnic din viața mea de peste 10 ani, Internet-ul este o imensă sursă de lecturi. De la cele 172 de feed-uri pe care le urmăresc în GoogleReader până la site-uri pe care le deschid zilnic, sunt aproape sigur că citesc mai multe pe internet într-o zi decât în cărți în decursul unei săptămâni.

Desigur că lista rămâne deschisă. Oricum durerea mea cea mai mare în ceea ce privește lectura este concentrată extrem de bine într-o singură frază de o încântătoare simplitate – Atât de multe cărți, atât de puțin timp…

Să continuăm așadar discuția despre cititul în secolul XXI. Studiu de caz… subsemnatul.

Ebook-uri pe telefonul mobil. Poate sună ciudat această alegere dar din fericire am un ecran la telefonul mobil care face lectura o activitate posibilă. Nu am ajuns încă la clasicul iPhone dar mă descurc. Folosirea telefonului mobil pentru lectură are avantaje multiple. Cel mai bun lucru este că îl am tot timpul la mine. Deci în absolut orice circumstanță și oriunde pot să-i scot romanul la purtător și să mă pun pe citit. Acum mă lupt cu Broken Angels.

Ebook-uri pe Sony Reader. Jucăria cu pricina este un fel de vis îndeplinit. Chiar dacă nu este încă dispozitivul perfect (color, touchscreen, etc.) acest e-book reader este extrem de aproape de experiența unei cărți tipărite. Scrisul este la fel de plăcut ochiului și faptul că poate să conțină o mulțime de cărți mă face foarte încântat de el. Singura problema a acestui dispozitiv este prețul. Dacă ar fi fost ieftin rău nu ar fi apărut problema numărul doi – faptul că este destul de fragil și nu-l car cu mine decât în cazuri în care pot să-l protejez așa cum trebuie. Oricum sunt aproape sigur că acesta este viitorul cărții. Pe Sony Reader acum citesc Agent to the stars.

Paperback-uri. Acest format este în opinia mea regele tuturor formatelor de carte. Chiar dacă nu are un corespondent adevărat autohton este comod, plăcut și dă foarte bine și la citit dar și în bibliotecă. Este motivul pentru care mă enervează faptul că nu reușesc să strâng 5-10 cărți românești la aceiași dimensiune. Dar aceasta este altă discuție. Momentan nu sunt cu un paperback în brațe dar primul pe lista de așteptare este Gaiman cu Smoke and Mirrors.

va urma…

Iată că s-a întâmplat primul lucru bun ca o urmare directă a acestei perioade (infecte) de sărbători – am reușit să ajung la Librăria Anthony Frost (traducere liberă – am reușit să ajung din lanul de porumb unde lucrez în centru până la ora 19:00). Ascunsă frumos după Humanitas-ul de lângă biserica Kretzulescu, la o aruncătură de lancie de palatul regal, librăria este o încântare pentru maniacul cititor de cărți de limbă engleză. În același timp este un pericol mortal pentru orice buget (mai ales secțiunea de benzi desenate de unde nu poți să-ți iei decât o serie integrală, altfel e păcat, nu?).

Achiziția de pe Amazon.com are farmecul ei dar la fel de mult farmec are și o vizită pe la Anthony Frost. Pentru că locul acela, mic și înghesuit dar incredibil de primitor și călduros, mustește a pasiune. Este așa cum ar trebui să fie orice librărie – nu un super-magazin de vândut carte pe bandă rulantă ci un loc unde cititorul să se simtă ca acasă. Este de-a dreptul o bomboană de librărie (un fel de femeie superbă – mai ales că m-a lăsat fără la fel de mulți bani).

PS. Primele victorii de acolo sunt un Gaiman (Smoke and Mirrors) și un J.K. Rowling (The Tales of Beedle the Bard). Vorbim despre ele cât de curând.

“Amandina este prăjitura supremă din univers!”

Ne transmite această idee pe tonul care se folosește la anunțul descoperirii secretului vieții eterne. După aceea înfige cu delicatețe lingurița în crusta ciocolatie cu grația unui balerin în mijlocul Lacului Lebedelor. Moțul din crema de ciocolată dispare împreună cu bănuțul în cea mai satisfăcută gură de pe planetă. Urmează un molfăit potolit care-mi aduce aminte de mulțumirea subordonaților colonelului Hathi din Cartea Junglei. Abia se abține să nu mormăie un cântec din parada elefanților. Cunoscându-i enormul talent muzical, mulțumesc în gând tuturor divinităților care fac amandina să pară fără de sfârșit. Nu este momentul de muzică.

Restul prăjiturii se prăbușește în farfurie precum ghețarii loviți de încălzirea globală. Bucăți de blat acoperit de cremă de ciocolată se rostogolesc în reluare pe marginile farfuriei, fugind din calea linguriței nemiloase. Dar nu există scăpare. Este un adevărat măcel, etapa patiseriei. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării și într-un final farfuria goală strălucește cu ajutorul nemijlocit al neoanelor obosite din cantină.

Frânează cu ușurința unui camion pe gheață și își ridică privirea din farfurie. Se uită la noi toți. Probabil că arătăm precum profesorii trăzniți care au băgat degetele în priză. Suntem ciufuliți de uraganul înfometat și cu ochii măriți, injectați și roșii precum ai unui conte foarte faimos din Transilvania. Nici nu avem curajul să mai zicem nimic. Noroc că liniștea este făcută bucăți de același ton care ne-a dezvăluit adevărul suprem din univers. Suntem anunțați foarte scurt și concis:

“Sunt calm…”

PS. Vlad nu a avut o zi foarte bună (detalii savuroase aici), dar mi-am permis să capturez câteva clipe din existența zilnică a unei adunături total anormale dar în același timp adorabilă de specialiști în informatică (ITiști, pre limba netului)

“Keep your eyes on the road
Your hands upon the wheel…”

Măcar finalul să-l controlez, mi-am spus în când am ales melodia. În același timp am aruncat o privire ultimei poze făcute în căutarea celui mai frumos drum. Sunt cheile mașinii. De ele stă agățat un ursuleț gri, puțin speriat, cu un iepuraș alb în brațe. Încă mai dârdâie amândoi de la zdruncinăturile prin care au trecut.

Iar eu mă întreb cu ce am rămas. Răspunsul cel mai rapid este că am o definiție mai exactă a drumului perfect. Nu este completă. Dar știu foarte sigur că la mijloc este vorba de asfalt impecabil.  Este drumul care se joacă cu munții de zor și cu mult tupeu. Îi străpunge prin cele mai surprinzătoare locuri și îi alintă la fiecare curbă. Nu plictisește pentru nici o clipă, uimește de zor și are o coloană sonoră cu foarte mult rock, niște blues și tot felul de cântece care au fost scrise cu asfaltul nesfârșit în gând.

Dar nu l-am găsit. Și nici nu îmi doresc să-l găsesc vreodată. Vreau să rămână un ideal pe care o să-l urmăresc fără încetare. Nu o să-mi transform drumul într-o religie. Dar în templele sale, aflate în munții pe care i-am vizitat, am zărit și pe alții ca mine. Sunt mult mai mulți decât credeam și toți se pierdeau ore întregi prin zone părăsite doar pentru libertatea incredibilă adusă de lipsa unei destinații.

Îmi tot vine în gând un truism frumos găsit pe niște pliante – lucrurile esențiale fericirii în viață sunt ceva de făcut, ceva de iubit și ceva la care să speri. Și acum îmi fac planuri. În același timp sper să le văd realizate. Nu de alta dar am găsit 1339 de kilometrii de libertate care mă invită să facem cunoștință…

Un nou început nu este foarte departe…