Mar 6 2009

I dare you to do better!

Din toate lumile imaginare, dacă ar trebui să-mi aleg una în care să trăiesc, aș alege fără să ezit Star Trek. Îmi lipsește doar o uniformă ca să fiu un trekkie de cel mai înalt rang. Așadar nu este nici o surpriză faptul că sunt extrem de încântat de noul film Star Trek. Dar mai aveam câteva rezerve. Iar acestea au fost spulberate definitiv de unul dintre cele mai impresionante trailere din câte am văzut în ultima vreme. Chiar dacă Star Trek-ul v-a lăsat indiferenți (dar sunteți fani ai filmelor SF, măcar) sunt șanse mari să fiți impresionați de trailerul numărul 3  de aici.


Nov 17 2008

My name is James Tiberius Kirk!

Reclama filmului pe care-l aștept cel mai mult în 2009 este aici în toată splendoarea ei. Iar dacă vă ajută hardware-ul vă recomand versiunea full-HD. Merită cu vârf și îndesat. Pe mine m-a lăsat mut de plăcere. Pentru că sunt un fan al Star Trek-ului de când i-am zărit prima dată chelia lui Jean-Luc Picard. Și pentru că am învățat ceva de la Casino Royale și Batman Begins – începuturile de la zero au potențialul să surprindă enorm.

Acum nu îmi mai fac griji dacă o să-mi placă sau nu Star Trek-ului anului 2009. Mă întreb doar de câte ori o să-l văd la cinematograf…


Jun 30 2008

Quantum Of Solace

Primul trailer al lui Casino Royale mi s-a părut o bijuterie atât de interesantă încât și acum îl mai vizionez din când în când. Fără prea multe comentarii, primele imagini din Quantum Of Solace au avut grijă să-mi depășească așteptările – noul trailer este disponibil aici.

Este ceva care mă atrage în acest nou James Bond. Povestea din Casino Royale a rămas fără final și după ce a fost trădat de abia așteptam să văd cum se va răzbuna Bond. Pentru că răzbunarea lui trebuie să fie foarte spectaculoasă…

PS. Filmul va avea premiera și în România tot pe 7 noiembrie. Nu cred că mai are rost să spun ca de abia aștept…